Noch 10 Tage

Execuția lucrărilor aferente proiectului ”Reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj - Focșani”, Etapa I, Light Modernization, Secțiunea Ploiești Triaj – Valea Călugărească

Auftraggeber
Veröffentlicht
06.08.2026
Angebotsfrist
01.09.2026
Achiziția de față vizează lucrările aferente Etapei I, Secțiunea Ploiești Triaj – Valea Călugărească, și sunt lucrări de tip „Light Modernization” pe liniile curente și directe, implementate într-o manieră accelerată, care vizează eliminarea restricțiilor de viteză prin înlocuirea cadrului șină, prinderi, traverse, piatră spartă, înlocuirea aparatelor de cale și a realizării substratului căii (PSS), cu așternerea geotextilului și a geogrilei pentru îmbunătățirea capacității portante. Secțiunea de linie c.f. care face obiectul achiziției, are o lungime totală de 17,321 km și este formată din sectorul cuprins între semnalul de intrare Cap Y al stației Ploiești Triaj (km 56+300) și Cap. Y Valea Călugărească (km 72+165), în lungime de 15,865 km, la care se adaugă sectorul de cale ferată Ploiești Sud (Cap. X, km 60+316) – Ploiești Vest (Cap. X, km 61+772), în lungime de 1,456 km, prin care se asigură conexiunea Coridorului celor 3 mări (Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Egee) cu Coridorul Rhin – Dunăre. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://www.e-licitatie.ro/pub). Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări/ informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire cu 22 zile inainte de data limita stabilita pentru depunerea ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde în mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire în a 12-a zi înainte de data limita de depunere a ofertelor.Entitatea contractantă nu va raspunde la solicitarile de clarificari transmise dupa data limita stabilita.

Zeitplan

Veröffentlichung
06.08.26
Abgabefrist
01.09.26
Öffnung
01.09.26

Ausschreibung

Reichweite
EU-weit
Vergabeart
Offenes Verfahren
Geschätzter Wert
285.790.124 RON
Erfüllungsort
Bucuresti, Deutschland
Vertragslaufzeit
86 Tage
E-Mail
iulian.stanescu@cfr.ro
Telefon
+40 372843221
Website
https://www.cfr.ro

Eignungs- & Bewertungskriterien

Eignungskriterien

  • Cerința se aplică pentru Ofertantul unic/ Ofertantul asociat, subcontractați și/sau terți susținători. Nedepunerea Declarației privind beneficiarul real al pers. juridice odată cu documentele justificative DUAE (inclusiv pentru asociat/terț susținător/ subcontractant) atrage respingerea ofertei. Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii. Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/Terțul susținător/ Subcontr. va completa DUAE - Secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globala pentru toate criteriile de selecție". În ceea ce privește "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție", EC solicită Ofertantului unic/Ofertantului asociat/Terțului susținător/ Subcontractantului să declare dacă îndepl. sau nu toate criteriile de selecție stabilite în doc. achiziției și menționate în anunțul de participare. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea EC, Certif. Constatator emis de Oficiul Reg. Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial în integralitate, din care să rezulte ca activ. princ./ secundară pe care o desfășoară cf. codificării CAEN corespunde obiectului ctr. precum și Declarația privind Benef. real al persoanei juridice, eliberată de ONRC. De asemenea, în Certificatul Constatator emis de Oficiul Reg. Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial trebuie să se regăsească și urm. info.

    • datele de identificare ale operatorului economic, acționarii / asociații, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere.
    • Ofertantului unic/Ofertantului asociat/ Subcontractantul /Terțul susținător va transmite cel puțin urm. info.:
    • - Pentru beneficiarii reali români (Nume, prenume, CNP, data nașterii, locul nașterii) (Formular 13)
    • - Pentru beneficiarii reali străini (Nume, prenume, număr pașaport, data nașterii, țara origine) (Formular 13)
    • - Pentru adm. români, persoane fizice (Nume, prenume, CNP, data nașterii, locul nașterii) (Formular 14)
    • - Pentru adm. români, persoane juridice (Denumire, CUI, număr act de înființare, dată act de înființare) (Formular 14)
    • - Pentru adm. străini, persoane fizice (Nume, prenume, număr pașaport, data nașterii, țara origine) (Formular 14)
    • - Pentru adm. străini, persoane juridice (Denumire, număr act de înființare, dată act de înființare, naționalitate) (Formular 14)
    • - Pentru acționari români, pers. fizice (Nume, prenume, CNP, data nașterii, locul nașterii, procent) (Formular 15)
    • - Pentru acționari români, pers. juridice (Denumire, CUI, număr act de înființare, dată act de înființare, procent) (Formular 15)
    • - Pentru acționari străini, pers. fizice (Nume, prenume, număr pașaport, data nașterii, țara origine, procent) (Formular 15)
    • - Pentru acționari străini, pers. juridice (Denumire, număr act de înființare, dată act de înființare, naționalitate, procent) (Formular 15)
    • Note:
    • Nota 1: Conform prevederilor Legii nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, privind identificarea beneficiarului real, Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii ctr, va prezenta, la solicitarea EC, o Declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, inclusiv pentru asociat/ subcontractant/ terț susținător.
    • Astfel:
    • a) ofertanții ai căror acționari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României, vor depune un extras ONRC.
    • b) ofertantul/ofertanții declarat(i) câștigător(i) are/au în structura acț. entități juridice străine vor depune o declarație pe proprie răsp. dată de căre reprez. legal, conform prev. articolului 326 din Codul Penal privind falsul în declarații, ce va conține datele privind benef. reali ai entităților juridice străine (cel puțin numele, prenumele și data nașterii), în conf. cu Lg 129/2019, cu compl. și modif. ulterioare.
    • c) ofertanții străini, înregistrați în afara României, vor depune documente justificative, certificate sau alte înscrisuri eliberate de aut. resp. de datele benef. real din țara ofertantului, însoțit de traducerea in limba romana, certif. de traducători autorizați, în condițiile legii.
    • d) ofertanții de tipul asociațiilor și fundațiilor vor depune un extras de la Ministerul Justiției (Registrul Național ONG) privind beneficiarii reali ai asociației/fundației
    • în cazul în care asociația/fundația este o entitate străină sau are beneficiari reali pers. străine, aceasta va depune o declarație pe proprie răspundere dată de către reprez. legal/președinte, conform prev. articolului 326 din Codul Penal privind falsul în declarații, ce va conține datele privind benef. reali ai entităților juridice (cel puțin numele, prenumele și data nașterii), în cf cu Lg 129/2019, cu compl. și modif. ulterioare.
    • Nota 2: Toate doc. justificative care atesta capacitatea de exercitare a activității prof. a op. ec. vor conține inf. reale, valabile și actuale la data prezentării acestora.
    • Nota 3: În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente care atestă forma de înregistrare pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndepl. cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru să fie în concordantă cu partea din contract pe care o va realiza.
    • Nota 4: Pentru pers. fizice/juridice străine: doc. edificatoare care să dov. o formă de înregistrare ca pers. juridică/fizica sau de atestare ori apartenența din punct de vedere profesional, în cf cu prev. legale din țara în care ofertantul este rezident.
    • Nota 5: Pentru subcontractați, obiectul de activitate înscris în doc. care atesta cap. de exercitare a activității prof. va fi în concordantă cu partea din contract pe care aceștia o vor realiza.
    • Nota 6: Orice op. ec., organizat ca societate pe acțiuni, al cărui capital social este reprez. prin acțiuni la purtător are obligația de a face dovada identității deținătorilor/beneficiarilor reali ai acțiunilor la purtător.
  • Dacă un grup de operatori economici depune o oferta comună, cerința se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În conformitate cu Legea nr.99/2016, art. 196, în cazul în care ofertantul își demonstrează capacitatea economică și financiară invocând și susţinerea unui terţ/ unor terţi, acesta are obligația de a prezenta documente din care sa rezulte modul de îndeplinire al angajamentului de susținere. În cazul în care beneficiază de susținerea unui terț, ofertantul va prezenta

    • - Angajamentul ferm privind susținerea economică și financiară acordată de terțul susținător, Angajamentul ferm va fi încărcat în SEAP împreună cu oferta și va fi semnat cu semnătura electronică extinsă, în condițiile legii (Formularul 8 B).
    • - Documentele transmise ofertantului de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, care se constituie în anexe la angajamentul ferm. Documentele prezentate trebuie sa indice concret care sunt resursele pe care terțul le va mobiliza în cazul în care ofertantul întâmpină dificultăți pe parcursul derulării contractului sau se va afla în imposibilitatea derulării contractului, tipul acestor documente fiind determinat de obligațiile asumate de ofertant și terțul susținător prin angajamentul ferm. Terțul susținător va dovedi prin documentele prezentate ca deține toate resursele invocate ca element de susținere a ofertantului.
    • Aceste documente vor fi încărcate în SEAP împreună cu Angajamentul ferm și cu oferta, și vor fi semnate cu semnătura electronica extinsă, în condițiile legii.
    • Modalitatea de îndeplinire:
    • Ofertantul unic/ ofertantul asociat/ terțul susținător va completa, DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție".
    • În ceea ce privește "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție", autoritatea contractantă solicita Ofertantului unic/Ofertantului asociat/Terțului susținător să declare dacă îndeplinește sau nu toate criteriile de selecție stabilite în documentele achiziției și menționate în anunțul de participare.
    • Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Entității Contractante, situațiile financiare sau extrase din situațiile financiare/ orice alt document echivalent, aferente anilor 2023, 2024 și 2025.
    • Note:
    • Pentru transformare în Lei :
    • 1. În cazul în care informațiile din documentele suport DUAE sunt în altă valuta decât LEI, pentru transformarea în Lei se va utiliza cursul mediu anual în lei/altă valută comunicat de Banca Națională a României pentru anul respectiv (anul 2023 – 1 Euro = 4,9465 Lei, anul 2024 - 1 Euro = 4.9746 Lei, anul 2025 - 1 Euro = 5.0415 Lei)
    • 2. Pentru alte monede decât Euro, se transforma mai întâi în Euro, utilizându-se cursul mediu pentru anul 2023, 2024 și 2025 publicat pe site-ul https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/procedures-guidelines-tenders/information-contractors-and-beneficiaries/exchange-rate-inforeuro_ro.
    • Pentru transformarea Euro in Lei se vor urma indicațiile de la punctul 1
  • Ofertantul/Ofertantul asociat va prezenta dovada implementării unui standard de asigurare a calității conform standard ISO 9001 pentru activitatea principală ce face obiectul contractului, sau echivalent. Pentru situațiile în care se depun oferte în asociere, cerința trebuie îndeplinită de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o execută, aferentă activității principale ce face obiectul contractului. Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii. In vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul/ofertantul asociat va DUAE - sectiunea "Criteriile de selectie" - punctul A "Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie". In ceea ce priveste "Criteriile de selectie" - punctul A "Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie", entitatea contractanta solicita Ofertantului unic/Ofertantului asociat sa declare daca indeplineste sau nu toate criteriile de selectie stabilite in documentele achizitiei si mentionate in anuntul de participare. Document suport DUAE

    • Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta dovada implementării unui standard de asigurare a calității conform standard ISO 9001 sau echivalent prin prezentarea unor certificate valabile emise de orgamisme independente sau alte probe/dovezi care confirma sigurarea unui nivel corespunzător al calității.
    • Pentru situațiile în care se depun oferte în asociere, cerința trebuie îndeplinită de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o execută, aferentă activității principale ce face obiectul contractului.
    • Note:
    • 1. Cerința implementării sistemului de management al calității conform SR EN ISO 9001 sau echivalent trebuie îndeplinită exclusiv de ofertantul/ofertantul asociat care desfășoară activitățile de execuție a lucrărilor din cadrul contractului.
    • 2. Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, cerință se demonstrează individual de către fiecare membru in parte, pentru partea de contract pe care o realizează. În aceasta situație, și ofertantul asociat va completa D.U.A.E. - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție". De asemenea, împreună cu oferta, se va încărca în SEAP și Acordul de Asociere, semnat cu semnătura electronica extinsă, în condițiile legii.
    • 3. Cerința privind certificarea ISO 9001 sau echivalent nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei alte persoane (terț susținător).
  • Ofertantul/ofertantul asociat va prezenta dovada implementării unui sistem de management de mediu conform cu standardul SR EN ISO 14001, sau echivalent în domeniul în care se încadrează activitatea principală ce face obiectul contractului. Pentru situațiile în care se depun oferte în asociere, cerința trebuie îndeplinită de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o execută, aferentă activității principale ce face obiectul contractului. Modalitatea de îndeplinire și aplicabilitatea în cadrul procedurii. În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul/ofertantul asociat va DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție". În ceea ce privește "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție", entitatea contractantă solicită Ofertantului unic/Ofertantului asociat să declare dacă îndeplinește sau nu toate criteriile de selecție stabilite in documentele achiziției și menționate în anunțul de participare. Document suport DUAE

    • Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Enității Contractante, certificările specifice acordate de organisme independente, respectiv ISO 14001 sau echivalent, sau orice alte probe sau dovezi, în masura în care probele/ dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzător al protectiei mediului, echivalent cu cel solicitat prin documentația de atribuire.
    • Pentru situațiile în care se depun oferte în asociere, cerința trebuie îndeplinită de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o execută, aferentă activității principale ce face obiectul contractului.
    • Note:
    • 1. Cerința implementării sistemului de management al mediului conform SR EN ISO 14001 sau echivalent trebuie îndeplinită exclusiv de ofertantul/ofertantul asociat care desfășoară activitățile de execuție a lucrărilor din cadrul contractului.
    • 2. Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, cerință se demonstrează individual de către fiecare membru in parte, pentru partea de contract pe care o realizează. În aceasta situație, și ofertantul asociat va completa D.U.A.E. - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție". De asemenea, împreună cu oferta, se va încărca in SEAP și Acordul de Asociere, semnat cu semnătura electronică extinsa, în condițiile legii.
    • 3. Cerința privind certificarea ISO 14001 sau echivalent nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei alte persoane (terț susținător).
  • Ofertantul trebuie să facă dovada că a executat și dus la bun sfârșit în ultimii 10 ani (perioada ce se calculează de la data limită de depunere a ofertelor), lucrări similare contractului ce urmează a fi atribuit, care îndeplinesc următoarele cerințe

    • Cerinta nr. 1: Realizarea de lucrări construcţie nouă şi/sau modernizare şi/sau reabilitare și/sau Quick Wins și/sau reparații capitale și/sau reînnoire de suprastructura c.f. și infrastructură c.f. în valoare cumulată de cel putin 66.000.000,00 lei fără TVA, prin prezentarea a minim 1 contract, maxim 5 contracte
    • Note aplicabile cerinței nr. 1 :
    • 1. Domeniile c.f. se refera la calea ferată și nu cuprind domeniile metrou, tramvai .
    • 2. Prin sintagma lucrări duse la bun sfârşit se înțelege (conf art. 11 alin. 3 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017):
    • a) lucrări recepţionate pe obiecte, care sunt însoţite de proces-verbal de recepţie întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului
    • sau
    • b) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal la terminarea lucrărilor
    • sau
    • c) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal de recepţie finală.
    • 3.Pentru transformare în Lei :
    • a) Pentru transformarea în Lei se va utiliza cursul mediu pentru anul 2016 – 1 Euro = 4,4908 Lei, 2017 – 1 Euro = 4,5681 Lei, 2018 – 1 Euro = 4,6535 Lei, 2019 – 1 Euro = 4,7452 Lei, 2020 - 1 Euro = 4,8371 Lei, 2021 - 1 Euro = 4.9204 Lei, 2022- 1 Euro = 4,9315 Lei, 2023 – 1 Euro = 4,9465 Lei, anul 2024 - 1 Euro = 4.9746 Lei, anul 2025 – 1Euro = 5,0431 Lei. Pentru anul 2026, de la 01.01.2026 până la data depunerii ofertelor, se va folosi cursul mediu lunar publicat pe site-ul https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/procedures-guidelines-tenders/information-contractors-and-beneficiaries/exchange-rate-inforeuro_ro
    • b) Pentru alte monede decât Euro, se transforma mai întâi în Euro, utilizându-se cursul mediu pentru anul 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021, 2022, 2023 , 2024 și anul 2025 publicat pe site-ul https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/procedures-guidelines-tenders/information-contractors-and-beneficiaries/exchange-rate-inforeuro_ro. . Pentru anul 2026, de la 01.01.2026 până la data depunerii ofertelor, se va folosi cursul mediu lunar publicat pe site-ul https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/procedures-guidelines-tenders/information-contractors-and-beneficiaries/exchange-rate-inforeuro_ro Pentru transformarea Euro în Lei se vor urma indicațiile de la punctul a.
    • 4. Dacă un grup de operatori economici depune o oferta comună, cerința se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În aceasta situație, și ofertantul asociat va completa DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție".
    • De asemenea, împreună cu oferta, se va încărca în SEAP și Acordul de Asociere, semnat cu semnătura electronica extinsă, în condițiile legii.
    • 5. În vederea îndeplinirii cerinței, ofertantul poate beneficia de susținerea unui/unor terț/terti, cu respectarea prevederilor art. 196 din Legea nr. 99/2016 și ale art. 55 din HG nr. 394/2016. În acest caz, terțul susținător va completa DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție".
    • Se accepta și lucrări superioare din punct de vedere al complexității obiectului contractului conform prevederilor art. 5 alin. 1) din Instrucțiunea ANAP nr.2/2017.
    • Dacă, ulterior iniţierii procedurii entitatea contractantă va decala data limită de depunere a ofertelor, limita inferioară a perioadei de 10 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerință pentru toţi operatorii care au prezentat dovada/dovezile executării contractului/contractelor de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat.
    • Modalitatea de îndeplinire
    • În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul unic/ofertantul asociat/terţul susţinător va completa DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție".
    • În ceea ce privește "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție", EC solicită Ofertantului unic/Ofertantului asociat/Terțului susținător/ să declare dacă îndeplinește sau nu toate criteriile de selecție stabilite în doc. achiziției și menționate în anunțul de participare.
    • Ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire a ofertelor admisibile, anterior atribuirii contractului va prezenta, la solicitarea Entității Contractante, documentele justificative care atestă îndeplinirea cerinței, și anume: Copii ale părților relevante ale contractelor/ Procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor/ Procese verbale de recepție pe obiect/ Procese verbale de recepție finală/ Certificări de bună execuție/ Doc./certificate constatatoare emise de autoritățile contractante și/sau Certificări de bună execuție/recomandări sau orice înscrisuri semnate de Beneficiarul contractului/ Antreprenorul general (în cazul în care ofertantul/ terțul susținător a fost subcontractant), care să confirme recepționarea lucrărilor pentru fiecare contract menționat, în conformitate cu art.192 alin. a) din Legea nr.99/2016, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică.
    • Aceste documente vor fi prezentate și de către Ofertantul asociat, în situația în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței.
    • Ofertantul clasat pe primul loc va prezenta Formular E - DECLARAŢIE PRIVIND EXPERIENŢA SIMILARĂ.
    • În cf. cu Legea nr.99/2016, art. 196, în cazul în care ofertantul îşi demonstrează capacitatea tehnică și profesională invocând și susţinerea unui terţ/ unor terţi, acesta are obligația de a prezenta documente din care să rezulte modul de îndeplinire al angajamentului de susținere.
    • Textul complet se regăsește în Anexa 1 la Fișa de date.
  • Ofertantul trebuie să demonstreze că are la dispoziție/are acces la următoarele utilaje, instalații și echipamente tehnice pentru execuția lucrărilor

    • 1. Utilaj mobil pentru montat/demontat panouri CF-1 buc
    • 2. Instalatie de ciuruit piatra sparta -1 buc
    • 3. Set vagoane tehnologice pentru transportul traverselor, compatibile cu utilajul mobil pentru montat/demontat panouri CF -1 set
    • 4. Masina de burat – linie curenta-1 buc
    • 5. Masina de burat – schimbatori de cale-1 buc
    • 6. Masina de profilat piatra sparta-1 buc
    • 7. Masina pentru sudura electrica a sinei cap la cap presiune si contact sau utilaj/ instalatie specifica de sudura sinei-1 buc
    • 8. Macara feroviara sau utilaj specializat de inlocuire mecanizata aparate de cale-1 buc
    • 9. Stabilizator-1 buc.
    • Nota 1: Pentru utilajele/ echip. de la pozițiile 2, 3, 4, 5 și 9, în funcție de caracteristicile acestora și tipul lucrărilor pentru care sunt folosite, din tabelul de mai sus, se pot prezenta ca și utilaje/ echip. superioare/compatibile/ similare:
    • 1. Sistema de reabilitare (excavare, reabilitare strat de forma și înlocuire piatra sparta, inclusiv reciclare și spălare piatră spartă) – poziția 2 -1 buc/sistema
    • 2. Vagon/ Buncăr pentru materiale cu benzi transportoare – poziția 3-1 buc/set
    • 3. Mijloace mecanizate pentru transportul traverselor – poziția 3
    • 4. Mașină de burat care poate realiza burajul atât linie curentă și stabilizare cât și schimbători de cale – pozițiile 4, 5și 9 -1 buc.
    • Nota 2: Ofertantul va completa informațiile solicitate în tabelul de mai sus cel puțin pentru utilajele/echipamentele/instalațiile listate la punctul 1-8. Tabelul poate fi extins cu orice echipament/ utilaj/ instalație disponibil și propus pentru realizarea contractului.
    • Nota 3: Prin sintagma „are la dispoziție/are acces la” se înțelege ca accesul la utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice indicate în cerința de calificare se poate face printr-unul sau mai multe dintre metodele următoare: deținerea în dotare proprie/ închiriere/ comodat/ leasing/ contract de prestare de servicii
    • Nota 4: Pe parcursul derulării contractului, orice echip. va putea fi înlocuit cu un alt echipament care va avea cel puțin aceleași caracteristici tehnice cu cele ale echip. înlocuit.
    • Nota 5: Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, cerința se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În aceasta situație, și ofertantul asociat va completa DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție".
    • De asemenea, împreună cu oferta, se va încărca în SEAP și Acordul de Asociere, semnat cu semnătura electronica extinsă, în condițiile legii.
    • Nota 6: În vederea îndeplinirii cerinței, ofertantul poate beneficia de susținerea unui/unor terț/terti, cu respectarea prevederilor art. 196 din Legea nr. 99/2016 și ale art. 55 din HG nr. 394/2016. În acest caz, terțul susținător va completa DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție".
    • Nota 7: Utilajele/ echipamentele/ instalațiile, în funcție de specificul acestora, trebuie să fie însoțite de Certificate de omologare și/ sau Agrement tehnic și/ sau Autorizație de vehicul feroviar și/ sau Autorizație de tip și / sau Autorizația de punere în circulație emise de autorități de reglementare, agrementare, autorizare naționale, europene și/ sau similar/echivalent.
    • Modalitatea de îndeplinire:
    • În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul unic/ofertantul asociat/terţul susţinător va completa DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție".
    • În ceea ce privește "Criteriile de selecție" - punctul A "Indicație globală pentru toate criteriile de selecție", entitatea contractantă solicita Ofertantului unic/Ofertantului asociat/Terțului susținător să declare dacă îndeplinește sau nu toate criteriile de selecție stabilite în doc. achiziției și menționate în anunțul de participare.
    • Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Entității Contractante, certificate/ documente care atesta îndeplinirea cerinței, și anume: documente care să ateste ca are la dispoziție/ are acces la utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice pentru executarea contractului, tipul echipamentului/ utilajului, producatorul și modelul echipamentului/ utilajului, seria și numărul echipamentului/ utilajului.
    • Aceste documente vor fi prezentate și de către ofertantul asociat, în situația în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței.
    • Nota 1: În cazul în care beneficiază de susținere din partea unui terț, ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta:
    • a) Angajamentul ferm privind susținerea capacității tehnice acordata de terțul susținător,îin conformitate cu Formularul nr. 8A Nedepunerea angajamentului de susținere odata cu DUAE atrage respingerea ofertei ca inacceptabilă (în temeiul art.202 din Legea nr.99/2016).
    • b) documentele transmise ofertantului de către terțul/terții susținător/sustinatori, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/sustinatori va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, care se constituie in anexe la angajamentul ferm. Documentele prezentate trebuie să indice concret care sunt resursele (utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice) pe care terțul le va mobiliza în cazul în care ofertantul intampina dificultăți pe parcursul derulării contractului sau se va afla în imposibilitatea derulării contractului, tipul acestor documente fiind determinat de obligațiile asumate de ofertant și terțul susținător prin angajamentul ferm. Terțul susținător va dovedi prin documentele prezentate că deține toate resursele invocate ca element de susținere a ofertantului.
    • Textul complet se regăsește în Anexa 1 la Fișa de date.

Zuschlagskriterien

  • Pretul ofertei

    • Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat
    • b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
  • 2.Componenta tehnică sau Propunerea tehnică 2.1. Perioada de garanație a lucrărilor

    • Pentru oferta/ ofertele care prezintă o perioada de garanție a lucrărilor de 120 luni sau mai mare se va acorda punctajul maxim, respectiv 10 puncte.
    • Se acordă punctaj intermediar pentru intervalul cuprins între 61 luni (inclusiv) și 119 luni (inclusiv) câte 0,16 puncte pentru fiecare lună acordată suplimentar.
    • Nota 1: Nu se acorda punctaj intermediar pentru intervale mai mici de 1 luna. Pentru ofertele care prezintă perioada de garanție a lucrărilor exprimată în număr de zile sau dacă numărul de luni prezentat este sub forma de zecimale se va lua in considerare doar numărul întreg de luni. (ex 1: 2937 de zile = 2937 zile/30 zile = 97,9 luni - se punctează 97 de luni
    • ex. 2: 108,6 luni se punctează 108 luni).
    • Nota 2: Perioada de garanție ofertată va fi susținută prin specificarea în cadrul Propunerii Tehnice a materialelor și tehnologiilor pe care Ofertantul le va utiliza în vederea asigurării calității lucrării pe întreaga perioada de garanție ofertată.
    • Nota 3: Perioada de garanție suplimentara va fi acordată în aceleași condiții cu cele din perioada de garanție solicitată prin documentația de atribuire.
    • Nota 4: In cazul in care acordarea perioadei de garantie suplimentara este conditionata sau va contine exceptii de la acordarea garantiei, aceasta nu va fi luata in considerare si nu va fi punctata.
    • Nota 5: În Propunerea Tehnică, ofertantul va descrie modul în care planul de management al calității va asigura nivelul necesar de calitate al rezultatelor sale și al proceselor de lucru, prin prezentarea abordării generale și modalității pentru realizarea activităților din cadrul contractu inclusiv prin descrierea detaliata a metodelor de lucru pentru componentele majore ale lucrărilor și a materialelor pe care le va pune in opera, astfel încât ofertarea unei garanții extinse a lucrărilor sa nu se facă doar la nivel declarativ in vederea obținerii unui punctaj mare pentru acest factor de evaluare. Neprezentarea acestor informații în cadrul Propunerii Tehnice va conduce la neacordarea punctajului aferent factorului de evaluare ce vizează perioada de garanție a lucrărilor suplimentar ofertată.
  • 2.Componenta tehnică sau Propunerea tehnică 2.2. Experienta deținută –manager de proiect

    • Participarea expertului propus în poziția de Manager Proiect și/ sau Director Proiect și/ sau Coordonator Proiect și/ sau Adjunct Director Proiect și/ sau Adjunct Manager Proiect și/ sau Adjunct Coordonator Proiect în cadrul unor contracte executie lucrari de constructie noua si/ sau modernizare și/ sau reabilitare și/ sau quick wins și/ sau reparații capitale și/sau reînnoire de infrastructura de transport feroviar (se exclud domeniile tramvai, metrou ) se va puncta astfel:
    • participarea în 2 contracte: 1,75 puncte
    • participarea în 3 contracte: 3,5 puncte
    • participarea în 4 contracte: 7 puncte
    • participarea în 5 sau mai mult de 5 contracte: 14 puncte
    • Nota 1: Ofertanții vor depune Formularul nr. 3 "Curriculum Vitae" și documente relevante/ recomandări emise de Beneficiar (Beneficiarul final al contractului) și/sau Angajator pentru fiecare contract prezentat, din care să rezulte elementele necesare acordării punctajului.
    • Nota 2: Poziția similară în contractele nominalizate pentru îndeplinirea cerinței privind experienta similara, va fi demonstrata în corelare cu activitățile de care este responsabil în contractul ce face obiectul prezentei proceduri de achiziție sectorială. Va fi luată în considerare experienta similară a expertului nominalizat în oferta, care a avut atribuții în corespondenta cu cerințele din caietul de sarcini.
    • Nota 3: Din documentele justificative depuse în cadrul propunerii tehnice, cu scopul demonstrării experienței specifice – respectiv recomandări sau orice alte înscrisuri emise de către Beneficiarul final al contractului și/sau de către Angajator, trebuie să rezulte în mod explicit acelaşi tip de activităţi pe care expertul-cheie nominalizat le-a îndeplinit în contractele învocate, cu cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract.
  • 2.Componenta tehnică sau Propunerea tehnică 2.3. Experienta deținută – Expert infrastructură/suprastructură

    • Participarea expertului propus in pozitia de Expert infrastructură / suprastructură feroviară în cadrul unor contracte de executie lucrari de constructie noua si/ sau modernizare și/ sau reabilitare și/ sau quick wins și/ sau reparații capitale și/sau reînnoire de infrastructura de transport feroviar (se exclud domeniile tramvai, metrou ), se va puncta astfel:
    • participarea în 2 contracte – 2,75puncte
    • participarea 3 contracte – 5,5 puncte
    • participarea în 4 sau mai mult de 4 contracte: 11 puncte
    • Nota 1: Ofertanții vor depune Formularul nr. 3 "Curriculum Vitae" și documente relevante/ recomandări emise de Beneficiar (Beneficiarul final al contractului) și/sau Angajator pentru fiecare contract prezentat, din care să rezulte elementele necesare acordării punctajului.
    • Nota 2: Poziția similară în contractele nominalizate pentru îndeplinirea cerinței privind experienta similara, va fi demonstrata în corelare cu activitățile de care este responsabil în contractul ce face obiectul prezentei proceduri de achiziție sectorială. Va fi luată în considerare experienta similară a expertului nominalizat în oferta, care a avut atribuții in corespondenta cu cerințele din caietul de sarcini.
    • Nota 3: Din documentele justificative depuse în cadrul propunerii tehnice, cu scopul demonstrării experienței specifice – respectiv recomandări sau orice alte înscrisuri emise de către Beneficiarul final al contractului și/sau de către Angajator, trebuie să rezulte în mod explicit acelaşi tip de activităţi pe care expertul-cheie nominalizat le-a îndeplinit în contractele învocate, cu cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract.

Welche davon erfüllen Sie?

KI prüft alle Kriterien gegen Ihr Unternehmensprofil

Kostenlos · Sofortige Analyse

Lose (1)

Vergabeunterlagen

Konzeptvorlage37 KB16 Seiten
Vertragsbedingungen203 KB32 Seiten
Vertragsentwurf89 KB6 Seiten
Kalkulation42 KB2 Tabellen
+ 6 weitere Dokumente

Nie wieder passende Ausschreibungen verpassen

KI findet täglich passende Aufträge für Sie – basierend auf dieser Ausschreibung.

Vollständige Vergabeunterlagen herunterladen
KI-Analyse der Eignungskriterien
Ähnliche Ausschreibungen automatisch erhalten
Wettbewerbsanalyse und Markteinblicke
Kostenlos · Keine Kreditkarte

Vertraut von 1.000+ Unternehmen

JobRadRecareDigit 4 U

Nie wieder passende Ausschreibungen verpassen