Noch 10 Tage

Servicii de dezvoltare și implementare a Sistemului Informatic Integrat inclusiv software de bază și instruire utilizatori” în cadrul proiectului ”Date și Informații Statistice Tehnologizate de Interes Național pentru Cunoaștere și Transparență” (DISTINCT), COD SMIS 343122

Auftraggeber
Veröffentlicht
04.08.2026
Angebotsfrist
01.09.2026
INS are misiunea de a produce și disemina informații statistice oficiale relevante, fiabile și comparabile la nivel internațional, despre societăți, economii şi mediul înconjurător, pentru a sprijini procesul decizional al autorităților publice, mediului de afaceri și cetățenilor. Dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat pentru activitatea de statistică la nivel național aduce beneficii majore atât pentru mediul guvernamental, cât și pentru mediul de afaceri, dar și pentru toți cei interesați de realitatea socio-economică din România. Astfel, implementarea proiectului va susține activitatea de culegerea a datelor, de prelucrare a acestora și de diseminare a informațiilor dobândite care se vor realiza într-o manieră integrată, cu un grad ridicat de acuratețe prin automatizarea proceselor, acolo unde va fi posibil acest lucru, excluzând pe cât mai mult posibil intervenția umană pe tot fluxul și eliminând posibile erori care pot conduce la distorsionarea datelor, conducând la reducerea timpilor de procesare a informațiilor. Prin implementarea prezentului proiect vor fi dezvoltate 4 servicii publice electronice, după cum urmează: a) Punerea la dispoziție de formate digitale în vederea raportării datelor statistice și metadatelor; b) Diseminarea datelor statistice;c) Facilitarea accesului și utilizării corecte a datelor statistice, adaptate nevoilor specifice ale utilizatorilor, prin dezvoltarea de instrumente moderne și variate care să permită elaborarea de cercetări statistice personalizate; d) Elaborarea de publicații și sinteze pe domenii specifice care să permită luarea deciziilor bazate pe dovezi. Aceste servicii publice sunt înscrise în Catalogul Național al Serviciilor Publice gestionat de către ADR. în cadrul sistemului vor fi incluse mai multe componente și submodule împărțite pe următoarele categorii: • Nivel de prezentare – portalul pentru accesul la serviciile administrative expuse; • Nivel de aplicații – componentele necesare functionării sistemului; • Nivelul de date – componentele de stocare a datelor gestionate în cadrul platformei și a datelor de auditare a activităților realizate în cadrul sistemului; • Nivel de suport – componentele de administrare, monitorizare, backup și replicare; • Securitate – componentele de securizare a datelor la nivelul sistemului și la nivelul bazelor de date. Principalele componente funcționale, de securitate și de suport ale platformei sunt: • Componenta de portal prin intermediul căreia se expun procesele administrative necesare; • Componenta de management documente ce va gestiona colaborarea inter-institutionala; • Componenta de BPM ce va gestiona realizarea de fluxuri de date in procesele interne si inter-institutionale; • Componenta de gestiune si analiza a datelor; • Componenta de analiză și raportare; • Componenta de interoperabilitate ce va permite schimbul de informatii intre diferite sisteme existente dar si viitoare la nivelul institutiilor publice; • Componenta de administrare a identității utilizatorilor care va asigura minim următoarele procese: o Conectarea cu platforma identităților electronice ROeID; o Crearea și administrarea identităților digitale si a rolurilor in platforma, pentru identitățile care nu fac obiectul ROeID; o Auditarea și raportarea informațiilor corespunzătoare proceselor executate în cadrul soluției; • Componenta de securizare a accesului privilegiat care are rolul de a proteja, gestiona și monitoriza accesul privilegiat la resursele critice ale sistemului; • Componenta de monitorizare aplicatii ce va permite detectarea și remedierea imediată, pe cât posibil automată, problemelor de funcționare care afectează utilizarea în bune condiții a sistemului informatic și îndeplinirea sarcinilor de serviciu; • Componenta SIEM ce ofera posibilitatea colectării si monitorizarii log-uri din cadrul sistemului.

Zeitplan

Veröffentlichung
04.08.26
Abgabefrist
01.09.26
Öffnung
01.09.26

Ausschreibung

Reichweite
EU-weit
Vergabeart
Offenes Verfahren
Geschätzter Wert
67.200.000 RON
Erfüllungsort
Bucuresti, Deutschland
Vertragslaufzeit
24 Tage
E-Mail
lavinia.simion@insse.ro
Telefon
+40 3181832
Website
https://www.insse.ro

Eignungs- & Bewertungskriterien

Eignungskriterien

  • Ofertanților li se solicită să prezinte cifra de afaceri minimă anuală pentru ultimele trei exerciții financiare disponibile, respectiv pentru anii 2023, 2024, 2025, în temeiul prevederilor art.175 alin.(2) lit. a), art.177, art.183, art.184, art.185 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. Nivelul minim al cifrei de afaceri anuale a ofertantului pentru ultimele trei excercitii financiare disponibile respectiv anii trebuie sa fie cel putin egala cu 67.200.000,00 lei. Operatorii economici care participă pe cont propriu vor depune un singur DUAE. Operatorii economici care se bazează pe capacitățiile altor entități (terți susținători/subcontractanți) vor depune un DUAE propriu și câte un DUAE separat pentru fiecare dintre entitățiile pe care se bazează. Operatorii economici care depun ofertă în asociere / grup vor depune câte un DUAE pentru fiecare dintre membri asocierii/ grupului. Autoritatea contractantă va accepta la momentul depunerii formularului DUAE, ca dovadă preliminară care confirmă că operatorul economic în cauză îndeplinește cerințele solicitate pentru demonstrarea capacitității economice și financiare, urmând ca înainte de stabilirea ofertelor câștigătoare, ofertantul aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte documente justificative prin care să demonstreze îndeplinirea acestor cerințe, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE. Documente justificative de confirmare

    • documentele justificative prin care ofertantul aflat pe primul loc poate demonstra îndeplinirea cerinței sunt,enumerarea nefiind cumulativă: bilanțurile contabile pentru ultimele trei excercitii financiare disponibile, vizate și înregistrate de organele competente,din care rezultă valoarea minimă a cifrei de afaceri pentrufiecare exercițiu financiar
    • rapoarte de audit financiar întocmite de entități specializate
    • declarații sau extrasebancare corespunzătoare
    • situații financiare sau extrasedin situații financiare, în cazul în care publicarea situațiilor financiare este prevăzută de legislația țării în care este stabilit operatorul economic.Documentele emise într-o altă limbă vor fi prezentate însoţite de traducerile autorizate în limba română. În cazul în care ofertantul demonstrează îndeplinirea cerinţei minime privind situaţia economică şi financiară invocând susţinerea acordată de către o altă persoană, conform prevederilor art. 182 din Legea nr.98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, acesta se consideră a fi calificat dacă terţul susţinător demonstrează îndeplinirea cerinţei minime solicitate prin prezentarea documentelor relevante. Totodată, în acest caz, este obligatorie prezentarea angajamentului ferm al persoanei susţinătoare, precum și documentele transmise ofertantului de către terţul susţinător, din care să rezulte modul efectiv prin care acesta va asigura îndeplinirea angajamentului, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. În cazul invocării susţinerii unui terţ, neprezentarea odată cu oferta a DUAE completat de către respectivul terţ susţinător, a angajamentului ferm al acestuia si a documentelor anexă, din care să rezulte modul efectiv in care se va materializa susţinerea acordată, va avea drept consecinţă respingerea ofertei în cauză, ca fiind inacceptabilă. În cazul în care ofertantul este un grup de operatori economici (ofertanți asociați), cerinţa minimă privind situaţia economică şi financiară poate fi îndeplinită prin cumul. Dacă grupul de operatori economici demonstrează îndeplinirea cerinţei minime privind situaţia economică şi financiară invocând susţinerea acordată de către un terţ ,modalitatea de îndeplinire a cerinţei este similară celei aferente ofertei individuale menţionată mai sus, cu precizarea că susţinerea va fi acordată asocierii şi nu unuia dintre asociaţi. În cazul în care, din motive obiective și justificate,operatorul economic nu este în măsură să prezinte unul dintre documentele precizate anterior, operatorul economic poate să facă dovada situației sale economice și financiare prin orice alt document pe care autoritatea contractantă îl poate considera adecvat. Pentru o evaluare unitară a modului de îndeplinire a cerinței, pentru calculul echivalenței se va aplica cursul mediu anual lei/valută comunicat de Banca Națională a României pentru fiecare an în parte.( link https://www.cursbnr.ro/curs-valutar-mediu)
  • Capacitatea tehnică și/sau profesională a OE de a presta serviciile solicitate de AC constă în furnizarea dovezii privind executarea de prestări servicii de tipul specificat.Conf. art. 178, alin. (1), (2) și (3) din Lg nr. 98/2016 privind achizițiile publice, și preved. Instrucţiunii preşedintelui ANAP nr. 2/2017, emisă în aplicarea art. 178 şi art. 179 lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, AC are dreptul de a stabili cerințe necesare şi adecvate, pt a se asigura că OE deţin experienţa necesară pt a executa contractul de servicii la un standard de calitate coresp.. Astfel AC va solicita, atât prin Anunţul de participare, cât şi prin DA (Fișa de date), ca OE care participă la procedura de atribuire a ctr să facă dovada capacităţii lor tehnice şi/sau profesionale ref. la experienţa în implementarea unui contract similar/a unor contracte similare, atât ca tip şi complexitate, cât şi din punctul de vedere al rezultatului/funcţionalităţii urmărite prin scopul ctr. de servicii ce se atribuie. Pt dovedirea inițială a îndeplinirii cerinței, OE vor completa și depune, în format electronic, formularul DUAE. Ȋndeplinirea cerinței privind experiența în prestarea de servicii similare ce constau în servicii de dezvoltare și/sau implementare și/sau integrare și/sau modernizare și/sau extindere a unor sisteme informatice, aplicații software sau platforme digitale destinate automatizării și/sau digitalizării proceselor organizaționale asumată de ofertant prin completarea inițială a formularului DUAE – va fi demons. de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar, întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire, prin prezentarea, la alegere, a oricărora din următ. tipuri de documente

    • documente constatatoare priv. îndeplinirea obligațiilor contractuale, în care să fie menț. valoarea serviciilor similare contractate și prestate în ultimii 3 ani
    • contractele de achiziţie publică de servicii similare
    • recomandări din partea beneficiarilor sau orice alte documente emise sau contrasemnate de către autoritatea contractantă beneficiară și / sau de către clientul privat, beneficiar al contractului/ contractelor, considerate edificatoare de către ofertant, prin care acesta din urmă probează, fără echivoc, îndeplinirea cerinței. Dacă beneficiarul serviciilor relevante prestate în ultimii 3 ani este un client privat și, din motive obiective, OE nu are posibilit. obținerii unei certificări / confirmări din partea acestuia, demonstr. prestarii de servicii similare relevante se realiz. printr-o declarație a op.economic. Modalitatea de îndeplinire a cerinței: Se solicită, OE participanți la procedura de atribuire să îndeplin. criteriul privind deținerea unui nivel coresp. de experiența necesară executării ctr., prin raportare la contractele executate în trecut, respectiv să demonst. că, în ultimii 3 (trei) ani, au efectuat prestări de servicii relevante, în raport cu obiectul contractului ce urmează a se atribui, în valoare cumulată de minimum 80% din valoarea totală estimată pentru achiziția de servicii specifice care fac obiectul procedurii de atribuire. Prestarea de servicii similare, în ultimii 3 (trei) ani, prin raportare la obiectul contractului -în baza art. 178, alin. (2) din Legea nr. 98/2016 , conf. căruia “Cerinţele privind capacitatea tehnică şi profesională stabilite de AC pot viza în special existenţa unui nivel corespunzător de experienţă, prin raportare la contractele executate în trecut”. OE participanți, trebuie să îndeplin. criteriul privind existența unui nivel coresp. de experiență necesară executării contractului, prin raportare la contractele executate în trecut, respectiv că, în ultimii 3 (trei) ani, au efectuat prestări de servicii similare (relevante), în raport cu obiectul ctr. ce urmează a se atribui, în valoare cumulată de min. 80% din valoarea totală estimată a achiziției de servicii specifice care fac obiectul procedurii de atribuire. Experiența similară se va demonstra prin raportare le contractele executate în trecut în valoare cumulată de 53,760,000.00 lei fără TVA( reprez. 80% din valoarea estimată de 67,200,000.00 lei fără TVA). Notă 1: Prin servicii similare AC înțelege: servicii de dezvoltare și/sau implementare și/sau integrare și/sau modernizare și/sau extindere a unor sisteme informatice, aplicații software sau platforme digitale destinate automatizării și/sau digitalizării proceselor organizaționale. Proiectele prezentate trebuie să includă cel puțin integrarea și interoperabilitatea sistemelor informatice și soluții de securitate informatică. AC acceptă ca OE să demonst. experiența din ultimii 3 ani prin servicii relevante la nivelul a cel puțin unui contract sau cumulat, la nivelul a max. 3 contracte, cu indicarea valorilor, a datelor de începere și de finalizare şi a beneficiarilor publici sau privaţi. Ȋn cadrul paginii web a DA (Fișei de date) ce se publică în SEAP, AC va solicita probarea similarității serviciilor prestate, de către OE, într-o manieră care să reflecte realizarea unor operațiuni din gama solicitate in CS și menționate mai sus. Inform. publicate în SEAP sunt: a) valoarea minimă solicitată pt dovedirea serviciilor prestate în ultimii 3 ani, se ref. strict la partea din contract executată de către ofertant, în cazul în care acesta din urmă nu are calitatea de contractant unic
    • b) în cazul în care mai mulți OE participă în comun la procedura de atribuire, îndeplin. criteriului priv. experiența necesară se demonst. prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, aceștia răspunzând în mod solidar pt executarea contractului
    • fiecare membru al asocierii treb. să demonst. îndepl. unui nivel al criteriului ref. la experiența necesară, proporțional cu cota de implicare executarea viitorului ctr. Ultimii 3 ani se calculează până la data limită stabilită pt depunerea ofertelor. OE au dreptul de a se baza pe capacitatea unui terţ susţinător, art. 182, alin. (1) din Lg.98/2016.
  • Pentru demonstrarea capacității juridice, în vederea executării contractului de achiziție publică care urmează a fi atribuit, orice operator economic care depune ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare / atestare, în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit, din care să reiasă că acesta este legal constituit și că NU se afla în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii. Având în vedere dispozitiile Art. 172, alin. (5) din Legea 98 / 2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „toate cerințele privind capacitatea solicitate de autoritatea contractantă trebuie să aibă legatură cu obiectul contractului de achiziție publică”, operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească că au capacitatea de exercitare a activității profesionale în ceea ce privește realizarea activităților economice care fac obiectul contractului. Operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa și furniza formularul DUAE cu informațiile aferente situatiei lor, documentul fiind completat în SEAP, în mod direct, după autentificare. Formularul DUAE va fi completat în mod distinct și furnizat exclusiv în format electronic, de către ofertant / asociați / terți susținători / subcontractanti. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar, întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Aceste documente pot fi

    • 1. pentru persoanele juridice / fizice române: se va prezenta Certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul teritorial (ONRC), în copie lizibilă cu mențiunea "conform cu originalul”, care să ateste domeniul de activitate al ofertantului. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondență în codul / codurile CAEN din Certificatul constatator prezentat de ofertant. Informațiile cuprinse în Certificatul constatator trebuie să fie reale / actuale / valide la data prezentării acestuia
    • 2. pentru persoanele juridice / fizice străine: documente echivalente, legal emise în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul, care să fie relevante în dovedirea formei de înregistrare / de atestare ori de apartenență din punct de vedere profesional, ce se vor prezenta în original, însoțite de o traducere legal autorizată în limba română
    • și în cazul persoanelor fizice / juridice străine, obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent în domeniul / domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate, iar informațiile conținute în acestea trebuie să fie reale / actuale / valide, la data prezentării lor. Dacă un grup de operatori economici depune oferta comună, aceste cerințe trebuie îndeplinite de fiecare membru al asocierii. În cazul operatorilor economici care participă în comun la procedura de atribuire, fiecare membru al asocierii trebuie să dovedească faptul că partea din contract pe care o realizează are corespondent în domeniul / domeniile de activitate inscris(e) în documentele prezentate, pentru demonstrarea capacității de exercitare a activității profesionale.
    • Ofertanti / asociați / subcontractanti / terți susținători vor prezenta o Declarație pe propria răspundere privind beneficiarul real, conform prevederilor articolului 326 din Codul Penal privind falsul in declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice pe care le reprezintă.

Zuschlagskriterien

  • Pretul ofertei

    • Punctajul se acorda astfel: a) Pentru cel mai scazut dintre preturi se acorda punctajul maxim alocat
    • b) Pentru celelalte preturi ofertate punctajul P(n) se calculeaza proportional, astfel: P(n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
  • Pt3 – Planul de lucru

    • - se acordă 0(zero) puncte-Structura WBS (structura detaliată de defalcare a serviciilor / activităților: WBS - Work Breakdown Structure) este prezentată, însă mai multe elemente din aria de cuprindere sunt omise sau tratate necorespunzător. Pot fi identificate mai multe contradicții și neclarități. Planul de lucru prezintă faze și etape, defalcate în activități principale și sub-activități, dar nivelul de detaliere este insuficient. Nu se demonstrează sistematic și convingător alinierea cu cerințele caietului de sarcini sau cu abordarea și metodologia propuse. (cerinte minime)*
    • -se acordă 10(zece) puncte-Structura WBS este completă și acoperă întreaga arie de cuprindere a contractului. Elementele sunt prezentate coerent și fără contradicții semnificative.
    • Planul de lucru demonstrează o aliniere clară cu cerințele caietului de sarcini precum și cu abordarea și metodologia propuse. Aspectele de management al calității și al riscurilor sunt transpuse în activități și sub-activități concrete.Sub-activitățile sunt detaliate adecvat, având un nivel de granularitate care permite monitorizarea eficientă a progresului. Descrierea lor este clară și corelată cu obiectivele contractului.*
    • -se acordă 15(cinsprezece) puncte-Structura WBS demonstrează excelență în organizarea ierarhică, cu o defalcare optimă care facilitează atât monitorizarea detaliată cât și raportarea executivă. Toate elementele sunt foarte bine integrate și corelate, fără neclarități majore sau contradicții. Planul de lucru demonstrează alinierea foarte bună cu cerințele caietului de sarcini și cu abordarea și metodologia propuse. Aspectele de management al calității și al riscurilor sunt integrate complet cu puncte de control și metrici specifice.*
    • **-Detalii se regăsesc în documentul - Informații privind factorii de evaluare- atașat DA și în cuprinsul caietului de sarcini.
  • Pt4 – Grafic de prestare

    • -Se acordă 0(zero) puncte-Graficul de prestare este realizat cu un software de management de proiect și prezintă planificarea temporală a activităților și sub-activităților într-o reprezentare GANTT corelată în linii mari cu WBS-ul, dar nivelul de detaliere este minimal. Graficul demonstrează capacitate elementară de replanificare și nivelare a resurselor.(cerință minimă)*
    • -Se acordă 5(cinci) puncte-Graficul demonstrează utilizarea competentă a unui software de management de proiect, cu o reprezentare GANTT buna a activităților și sub-activităților conform structurii WBS. Nivelul de detaliere este adecvat pentru monitorizarea eficientă a progresului. Graficul demonstrează capacitate bună de replanificare cu recalcularea drumului critic și permite nivelarea manuală sau semi-automată a resurselor.*
    • -Se acordă 10(zece) puncte-Graficul demonstrează excelență în planificare folosind capabilitățile avansate ale unui software de management de proiect cu o reprezentare GANTT foarte bună a activităților și sub-activităților conform structurii WBS. Sunt utilizate consistent codurile WBS, iar nivelul de detaliere prezentat permite monitorizarea eficientă a progresului, evitând însă micro-managementul. Graficul demonstrează capacitate foarte bună de replanificare dinamică cu recalcularea drumului critic și permite nivelarea manuală sau semi-automată a resurselor.*
    • *-Detalii se regăsesc în documentul - Informații privind factorii de evaluare- atașat DA și în cuprinsul caietului de sarcini.
  • Pt 2 – Abordarea și metodologia

    • Punctaj:
    • - se acordă 0(zero) puncte-Ofertantul prezintă o înțelegere de bază a contextului și obiectivelor contractului și propune o abordare generală pentru realizarea serviciilor.
    • Metodologia propusă are la bază metodologii, metode sau instrumente recunoscute în domeniu, dar reprezintă mai degrabă o descriere generică a modului de lucru. Multe pasaje ar putea fi aplicate oricărui proiect și nu sunt adaptate prin raportare la cerințele specifice ale proiectului de față.(cerinta minima)*
    • -se acordă 10(puncte)-Ofertantul prezintă o înțelegere solidă a contextului și obiectivelor contractului și propune o abordare adaptată pentru realizarea serviciilor.
    • Metodologia propusă are la bază metodologii, metode sau instrumente recunoscute în domeniu. Pentru majoritatea componentelor metodologice propuse sunt prezentate referințe la standarde, bune practici sau metodologii consacrate, cu explicarea modului de aplicare în contextul specific al proiectului și beneficiile pe care le aduc. Cerințele specifice din caietul de sarcini sunt identificate și abordate prin soluții concrete.*
    • -se acordă 20(douăzeci) puncte- Ofertantul demonstrează o înțelegere completă și profundă a dimensiunilor contractului și propune o abordare foarte adaptată prin raportare la cerințele specifice din caietul de sarcini.Metodologia propusă are la bază metodologii, metode sau instrumente testate și recunoscute în domeniu. Pentru toate componentele metodologice sunt prezentate referințe la standarde internaționale, certificări profesionale sau metodologii consacrate, cu adaptări specifice și inovative la contextul contractului. Pentru fiecare instrument și proces propus este justificată alegerea și explicat în detaliu modul de aplicare, precum și beneficiile pentru autoritatea contractantă. Cerințele specifice din caietul de sarcini sunt identificate și abordate prin soluții concrete, fiind propuse elemente inovative sau optimizări demonstrabile față de abordările standard. *
    • **-Detalii se regăsesc în documentul - Informații privind factorii de evaluare- atașat DA și în cuprinsul caietului de sarcini.

Welche davon erfüllen Sie?

KI prüft alle Kriterien gegen Ihr Unternehmensprofil

Kostenlos · Sofortige Analyse

Lose (1)

Vergabeunterlagen

Preisblatt124 KB2 Tabellen
Konzeptvorlage56 KB32 Seiten
Eigenerklärung24 KB6 Seiten
Eignungskriterien156 KB12 Seiten
+ 6 weitere Dokumente

Nie wieder passende Ausschreibungen verpassen

KI findet täglich passende Aufträge für Sie – basierend auf dieser Ausschreibung.

Vollständige Vergabeunterlagen herunterladen
KI-Analyse der Eignungskriterien
Ähnliche Ausschreibungen automatisch erhalten
Wettbewerbsanalyse und Markteinblicke
Kostenlos · Keine Kreditkarte

Vertraut von 1.000+ Unternehmen

JobRadRecareDigit 4 U

Nie wieder passende Ausschreibungen verpassen